Autor Subiect: Rabla 2017: programul începe în 18 mai 2017  (Citit de 7222 ori)

0 Membri și 2 Vizitatori vizualizează acest subiect.

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Rabla 2017: programul începe în 18 mai 2017
« : Ianuarie 27, 2017, 05:37:58 p.m. »

Rabla 2017: programul începe în luna aprilie, va avea un fond mai mare și nu va presupune introducerea unei noi taxe auto


http://www.automarket.ro/stiri/rabla-2017-programul-incepe-in-luna-aprilie-va-avea-un-fond-mai-mare-si-75519.html



Programul Rabla va fi continuat și în acest an, va începe cel târziu la sfârșitul lunii aprilie și va beneficia de un fond mai mare. În plus, nu va fi introdusă o nouă taxa auto, potrivit Ministerului Mediului.


Ministerul Mediului a anunțat în această săptămână prin vocea ministrului Daniel Constantin primele informații cu privire la programul Rabla de reînnoire a parcului auto.

Astfel, programul Rabla 2017 va începe cel mai târziu la sfarstul lunii aprilie, cu circa două luni mai devreme decât anul trecut, iar suma alocată va fi una mai mare decât în 2016. Constantin afirmă că Administrația Fondului de Mediu, cea care alimentează în mod tradițional programul Rabla, are rezerve de 2 miliarde de lei din anii trecuți, la care se adaugă încă 1 miliard de lei din certificatele de emisii de dioxid de carbon.



În plus, ministrul a dat asigurări că nu va fi introdusă o nouă taxa auto după eliminarea timbrului de mediu.

Continuarea programului în 2017 a fost în dubiu ca urmare a faptului că timbrul de mediu va fi eliminat începând din 1 februarie, în condițiile în care banii colectați din această taxă erau virați integral Fondului de Mediu, din care se asigurau resursele financiare pentru Rabla.

Anul trecut, programul Rabla a avut un succes mult peste așteptări. Programul Rabla 2016 a fost lansat în luna iunie cu 13.000 de tichete, iar apoi a urmat o suplimentare de 4.000 de tichete în iulie. cea de-a doua suplimentare de fonduri a avut loc în luna octombrie, când au fost alocate încă 2.000 de tichete. Cu cele 3.500 de tichete alocate apoi în noiembrie, numărul total de vouchere pentru programul Rabla 2016 a ajuns la circa 22.500.

Via Hotnews
« Ultima Modificare: Mai 12, 2017, 08:16:36 p.m. de tokyodream »
Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în luna aprilie
« Răspuns #1 : Martie 03, 2017, 07:40:20 p.m. »
http://www.automarket.ro/stiri/programul-rabla-2017-valoarea-unui-tichet-va-creste-la-8000-lei-iar-76089.html

Programul Rabla 2017: valoarea unui tichet va crește la 8.000 lei, iar statul vrea să ofere vouchere pentru 1.500 de mașini electrice

Valoarea unui tichet din cadrul programului Rabla 2017 va fi de 8.000 lei, în timp ce bugetul alocat pentru achiziționarea de mașini electrice va fi semnificativ mai mare decât anul trecut.


La mai bine de o lună de la confirmarea continuării programului Rabla și în 2017, Ministerul Mediului oferă și primele date concrete.

Vestea bună este că valoarea unui voucher în cadrul programului Rabla 2017 va crește cu peste 20%, de la 6.500 lei la 8.000 lei, adică la echivalentul a circa 1.800 de euro.

De asemenea, bugetul alocat pentru componenta Rabla Plus, prin care statul încurajează achiziționarea de mașini electrice, va fi semnificativ mai mare decât anul trecut, fără însă să fie avansată o cifră exactă. În 2016, cei care au vrut să cumpere o mașină electrică au primit un voucher în valoare de 20.000 de lei fără să fie condiționați de radierea unei mașini vechi din circulație.



"Rabla Plus va avea o sumă mult mai mare decât anul trecut la dispoziție pentru 1.500 de autoturisme electrice. Ne preocupăm ca la pachet să vină și stații de încărcare care să fie la dispoziția operatorilor existenți sau a celor care vor să-și dezvolte astfel de stații de încărcare. Vrem să creăm un sistem, cel puțin în jurul marilor orașe, în care mașinile electrice să fie din ce în ce mai folosite", afirmă Daniel Constantin, ministrul Mediului.

Numărul de 1.500 de vouchere pentru mașini electrice este însă complet nerealist, întrucât anul trecut în România s-au vândut doar 74 de mașini electrice și plug-in hybrid, potrivit datelor ACEA. Din păcate, bugetul alocat programului Rabla va rămâne identic cu cel de anul trecut, și anume 220 de milioane de lei.

În 2016, statul a alocat în total circa 22.500 de tichete cu o valoare unitară de 6.500 lei, echivalentul unui buget de circa 146 de milioane de lei. În condițiile în care bugetul alocat componentei Rabla Plus va crește, iar valoarea unui tichet Rabla va fi mai mare, este de așteptat ca numărul total de tichete pentru Rabla 2017 să fie mai mic decât cel de anul trecut.

Pentru moment nu există o dată concretă pentru startul programului. Se vehiculează că startul va fi dat la sfârșitul lunii aprilie, însă anul trecut Rabla a început abia în 14 iunie.

Via EuropaFM

Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în luna aprilie
« Răspuns #2 : Martie 14, 2017, 07:29:12 p.m. »
http://www.automarket.ro/stiri/programul-rabla-2017-prima-ramane-la-6500-lei-dar-poti-cumpara-doar-76255.html

Programul Rabla 2017: prima rămâne la 6.500 lei, dar poți cumpăra doar mașini cu emisii de cel mult 130 grame CO2/km

Prima de casare în cadrul programului Rabla 2017 va rămâne la 6.500 lei, însă vei putea cumpăra doar mașini care emit cel mult 130 de grade de dioxid de carbon pe kilmetru.


Ministerul Mediului a publicat în această săptămână proiectul ghidului de finanțare pentru programul Rabla, care include câteva noutăți comparativ cu informațiile anterioare, dar și cu desfășurarea din ultimii ani. Astfel, în ciuda faptului că a avut un viitor incert, programul Rabla va continua pentru cel puțin încă 3 ani, până în 2019.

Pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro), deși Daniel Constantin, ministrul Mediului, afirma recent că valoarea acesteia va crește la 8.000 de lei (aproximativ 1.750 de euro).

Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019. În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019.



Scopul acestei măsuri este încurajarea achiziției de mașini cât mai prietenoase cu mediul înconjurător. "Prin scăderea graduală a pragului de emisii de CO2, programul este conceput nu doar ca o modalitate de finanțare, ci și ca un instrument de îndrumare a cumpărătorului de autoturisme și conștientizare a acestuia cu privire la corelarea nevoii de deplasare cu cea de protecție a mediului", se precizează în proiect.

De asemenea, a fost menținut și bonusul de 2.500 de lei (550 de euro) pentru achiziționarea unui hibrid, precum și obligativitatea ca mașina casată să aibă cel puțin 8 ani vechime, și anume să fie înmatriculată înainte de 31 decembrie 2009. Prima de casare poate fi cumulată cu toate bonusurile disponibile, astfel că o persoană care achiziționează un hibrid cu emisii de cel mult 98 de grame CO2/km va primi în total 10.500 lei, echivalentul a circa 2.300 de euro.

În cadrul proiectul nu este menționat bugetul total al programului Rabla și nici detaliile despre Rabla Plus, programul destinat achiziționării de mașini electrice.

Potrivit unor informații anterioare, programul Rabla 2017 va începe cel mai devreme la sfârșitul lunii aprilie.

Via Economica, Digi24, Ministerul Mediului (PDF)
Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în luna aprilie
« Răspuns #3 : Aprilie 10, 2017, 08:05:21 p.m. »
Programele Rabla și Rabla Plus se amână: data posibilă de începere este 10 mai

http://www.automarket.ro/stiri/programele-rabla-si-rabla-plus-se-amana-data-posibila-de-incepere-este-10-76721.html

Programele Rabla și Rabla Plus vor începe "undeva în jurul datei de 10 mai", deși inițial s-a vehiculat ziua de 24 aprilie. Autoritățile susțin că mașinile casate trebuie să aibă minim 10 ani, deși proiectul prevede o vechime de cel puțin 8 ani.


Programul Rabla 2017 ar fi trebuit să înceapă în acest an în 24 aprilie, potrivit unor declarații făcute la începutul lunii de către fostul ministru al Mediului, Daniel Constantin.

Iată însă că acest termen a fost unul prea optimist, întrucât noul ministru Grațiela Gavrilescu a anunțat că programul de reînnoire al parcului auto va începe undeva în jurul datei de 10 mai, fără să existe un calendar concret. Singura veste bună este că, în acest an, programul clasic Rabla și programul dedicat mașinilor electrice Rabla Plus vor debuta simultan.

"Îi anunț pe toți românii care au mașină mai veche de 10 ani că, probabil în jurul datei de 10 mai, vor putea să acceseze programele Rabla și Rabla Plus. În momentul în care dezbaterea publică este gata, pe data de 24 aprilie, trebuie să fim gata și cu Ghidul, și cu procedura", a declarat ministrul.

Cu toate acestea, declarația ministrului naște și câteva confuzii. Ministrul a afirmat că în acest an pot fi casate mașini mai vechi de 10 ani, însă în ghidul de finanțare publicat de la jumătatea lunii martie se menționează că vechimea mașinii trebuie să fie de cel puțin 8 ani, adică să fie înmatriculată înainte de 31 decembrie 2009. Nu este clar dacă noul ministru a modificat proiectul său dacă doar a comis o greșeală când a menționat vechimea de 10 ani.



Pe de altă parte, ministrul afirmă că Bucureștiul va fi gazda proiectului pilot pentru dezvoltarea infrastructurii necesare pentru mașini electrice, fără însă să ofere detalii. "Ministerul Mediului finanțează și rețelele prin care putem să ne alimentăm. Cred că orașul pilot care o să beneficieze de o astfel de rețea va fi chiar Capitala", a mai precizat ministrul.

Vă reamintim că, pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro). Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019.

În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019.

Programul Rabla include și componenta Rabla Plus, care prevede că, la achiziționarea unei mașini electrice, statul va acorda un bonus în valoare de 45.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro. În plus, în cazul achiziționării unei mașini plug-in hybrid (cu încărcare la priză) care emite cel mult 50 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, bonusul acordat este de 20.000 de lei, adică circa 4.400 de euro.

Via Agerpres
Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în luna aprilie
« Răspuns #4 : Aprilie 25, 2017, 05:57:07 p.m. »
http://www.automarket.ro/stiri/fondurile-pentru-rabla-ar-putea-fi-suplimentate-iar-tichetele-pot-fi-76979.html

Fondurile pentru Rabla ar putea fi suplimentate, iar tichetele pot fi cumulate cu Rabla Plus



Fondurile alocate programului Rabla ar putea fi suplimentate, iar tichetele pot fi cumulate cu cele din programul Rabla Plus dedicat mașinilor electrice și plug-in hybrid.


Ministerul Mediului a confirmat marți că programul Rabla va începe simultan cu Rabla Plus undeva în jurul datei de 10 mai.

În plus, ministrul Grațiela Gavrilescu a dezvăluit că fondurile de 180 de milioane de lei alocate pentru moment ar putea fi suplimentate, la fel cum s-a întâmplat de altfel și în ultimii ani în mai multe tranșe.

"Sper ca perioada în care românii să meargă să acceseze acest program să fie extrem de rapidă și poate că o să identificăm alți bani pentru o suplimentare", a spus Gavrilescu.

De asemenea, ministrul a confirmat că tichetele Rabla pot fi cumulate cu cele din cadrul programului Rabla Plus dedicat mașinilor electrice și plug-in hybrid.



Vă reamintim că, pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro). Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019.

În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019.

Programul Rabla include și componenta Rabla Plus, care prevede că, la achiziționarea unei mașini electrice, statul va acorda un bonus în valoare de 45.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro. În plus, în cazul achiziționării unei mașini plug-in hybrid (cu încărcare la priză) care emite cel mult 50 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, bonusul acordat este de 20.000 de lei, adică circa 4.400 de euro.

Via Agerpres
Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în 18 mai 2017
« Răspuns #5 : Mai 12, 2017, 08:17:31 p.m. »
Rabla și Rabla Plus 2017 încep simultan în 18 mai. Electricul BMW i3 are deja peste 30 de contracte în așteptare

http://www.automarket.ro/stiri/rabla-si-rabla-plus-2017-incep-simultan-in-18-mai-electricul-bmw-i3-are-77211.html

Programele Rabla și Rabla Plus vor începe simultan în 18 mai, iar primele de casare ale acestora vor putea fi cumulate. BMW a anunțat deja că are peste 30 de contracte pentru modelul electric i3.


Primul termen pentru lansarea programelor Rabla și Rabla Plus pentru anul 2017 a fost 24 aprilie, însă acesta a fost amânat ulterior pentru 10 mai fără să fie respectat.

În cele din urmă, autoritățile au anunțat că cele două programe vor începe simultan în 18 mai, cu aproximativ o lună mai devreme decât s-a întâmplat anul trecut. În plus, este pentru prima oară când cele două programe au startul simultan.

"Anul acesta, programul Rabla va începe săptămâna viitoare, de joi, mai devreme față de ceea ce a fost până acum. De joi, persoanele fizice pot merge la dealeri să se înscrie în vederea achiziționării unui autovehicul nou în cadrul programului. Luni și marți vom schimba programele cu dealerii, miercuri vom face centralizarea și o să publicăm pe site și de joi vor putea beneficia de aceasta bonificație", a declarat Cornel Brezuiva, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, cea care furnizează resursele financiare pentru cele două programe.

Potrivit unor informații furnizate de BMW România, Rabla Plus ar putea depăși toate așteptările pentru acest an. Constructorul german anunță că are deja peste 30 de contracte în așteptare pentru BMW i3, modelul care anul trecut a avut în România o cotă de piață de 50% din segmentul mașinilor electrice. În condițiile în care anul trecut s-au comercializat în total 41 de mașini electrice și plug-in hybrid, este de așteptat ca vânzările din acest an să fie semnificativ mai mari.

În același timp, BMW România solicită o strategie multianuală pentru programul Rabla Plus, pentru a evita efectele negative în cazul întreruperii bruște a programului. "Considerăm că o strategie multianuală a “Rabla Plus” este deosebit de importantă. Aceasta trebuie să includă o strategie transparentă, graduală şi pe termen lung a suportului guvernamental de achiziţie pentru a elimina dependenţa pieţei de subvenţii de stat şi un impact major al pieţei, aşa cum ar fi în cazul unei stopări bruşte a programului", spune Wolfgan Schulz, directorul general BMW Group România.


Vă reamintim că, pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro). Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019.

În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019.

Programul Rabla include și componenta Rabla Plus, care prevede că, la achiziționarea unei mașini electrice, statul va acorda un bonus în valoare de 45.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro. În plus, în cazul achiziționării unei mașini plug-in hybrid (cu încărcare la priză) care emite cel mult 50 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, bonusul acordat este de 20.000 de lei, adică circa 4.400 de euro.

Via InCont

Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în 18 mai 2017
« Răspuns #6 : Mai 24, 2017, 07:24:49 p.m. »
Programul Rabla: românii au epuizat deja 40% dintre tichete și au rezervat 69 de mașini electrice

http://www.automarket.ro/stiri/programul-rabla-romanii-au-epuizat-deja-40-dintre-tichete-si-au-rezervat-77443.html

Bugetul alocat programului Rabla ar putea fi suplimentat după ce în primele 6 zile au fost epuizate 40% dintre tichete. În plus, au fost rezervate 69 de mașini electrice, aproape dublu decât anul trecut.


Programele Rabla și Rabla Plus au început în 18 mai și se bucură deja de succes la public, potrivit primelor statistici oferite de Ministerul Mediului.

Astfel, bugetul de 180 de milioane de lei alocat pentru Rabla este suficient pentru circa 26.000 de tichete, iar în primele 6 zile de la începerea înscrierilor au fost înregistrate deja 10.000 de tichete, adică circa 40% din numărul total.

În acest context, Ministerul Mediului anunță că va lua în considerare o suplimentare a sumelor alocate pentru acest program.

"Bugetul total alocat pentru Rabla este de 180 milioane lei, ceea ce poate permite casarea a circa 26.000 de maşini mai vechi de opt ani. Succesul programului este evident, iar dacă ritmul rezervărilor de tichete se menţine în continuare, putem lua în considerare o suplimentare a bugetului Rabla", explică Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

De asemenea, bugetul programului Rabla Plus este de 45 de milioane de lei, iar românii au rezervat deja 69 de mașini electrice. Datele sunt excelente în condițiile în care anul trecut pe piața din România s-au comercializat numai 41 de mașini elecrice și plug-in hybrid, iar BMW anunțase recent că are peste 30 de rezervări pentru modelul electric i3 care urmau să fie achiziționate prin Rabla Plus.

Cel puțin pentru moment, nu este clar dacă există șanse ca și programul Rabla Plus să beneficieze de o suplimentare de fonduri.

Vă reamintim că, pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro). Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019.

În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019.

Programul Rabla include și componenta Rabla Plus, care prevede că, la achiziționarea unei mașini electrice, statul va acorda un bonus în valoare de 45.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro. În plus, în cazul achiziționării unei mașini plug-in hybrid (cu încărcare la priză) care emite cel mult 50 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, bonusul acordat este de 20.000 de lei, adică circa 4.400 de euro.

Via Mediafax
Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în 18 mai 2017
« Răspuns #7 : Septembrie 27, 2017, 06:04:56 p.m. »
http://www.automarket.ro/stiri/bani-in-plus-pentru-a-renunta-la-masinile-vechi-programele-rabla-si-rabla-80003.html

Bani în plus pentru a renunța la mașinile vechi: programele Rabla și Rabla Plus vor fi suplimentate



Ministerul Mediului susține că bugetul alocat pentru programele Rabla și Rabla Plus va fi suplimentat peste numai câteva zile, însă evită să avanseze și numărul tichetelor care vor fi disponibile.


Programele Rabla și Rabla Plus au avut succes și în acest an, iar tichetele disponibile începând din luna mai s-au epuizat rapid, așa cum s-a întâmplat și în trecut. În cele din urmă, Ministerul Mediului a anunțat că, peste numai câteva zile, va exista o suplimentare de fonduri.

Vestea mai puțin plăcută este că de tichete suplimentare nu vor beneficia ambele programe, ci numai unul. Astfel, Ministerul Mediul va aloca fonduri suplimentare fie pentru programul clasic Rabla, care prevede renunțarea la o mașină veche de cel puțin 8 ani, fie pentru programul Rabla Plus, dedicat achiziționării de mașini electrice.

"Sper că [...] în câteva zile să dăm [...] o variantă de suplimentare atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. [...] Estimăm să suplimentăm bugetul pentru achiziționarea de mașini fie pe Programul Rabla, fie pe Rabla Plus. Încă se lucrează la sumă", afirmă Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Vă reamintim că, pentru ediția din acest an, prima de casare va rămâne la 6.500 de lei (circa 1.400 de euro). Principala noutate comparativ cu anul trecut este obligativitatea ca mașina achiziționată prin programul Rabla să emită cel mult 130 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, iar această valoare va scădea la 120 de grame în 2018 și la 110 grame în 2019.

În plus, proiectul prevede acordarea unui bonus de 1.500 de lei (330 de euro) în cazul în care mașina emite cel mult 98 grame CO2/km, iar acest prag urmează să scadă la 96 de grame în 2018 și la 95 de grame în 2019.

Programul Rabla include și componenta Rabla Plus, care prevede că, la achiziționarea unei mașini electrice, statul va acorda un bonus în valoare de 45.000 de lei, echivalentul a aproape 10.000 de euro. În plus, în cazul achiziționării unei mașini plug-in hybrid (cu încărcare la priză) care emite cel mult 50 de grame de dioxid de carbon pe kilometru, bonusul acordat este de 20.000 de lei, adică circa 4.400 de euro.

Via Agerpres

Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.549
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Rabla 2017: programul începe în 18 mai 2017
« Răspuns #8 : Septembrie 28, 2017, 07:11:23 p.m. »
Programul Rabla, suplimentat cu 4.000 de tichete. În 2018 va exista un eco-bonus și pentru mașinile de oraș

http://www.automarket.ro/stiri/programul-rabla-suplimentat-cu-4000-de-tichete-in-2018-va-exista-un-80027.html

Programul Rabla a primit o finanțare suplimentară de 25 de milioane de lei, suficientă pentru încă 4.000 de tichete. În plus, începând de anul viitor, programul Rabla va include și un eco-bonus dedicat mașinilor de oraș care poluează puțin.


Ministerul Mediului a anunțat joi detaliile concrete ale suplimentarilor de fonduri pentru programul Rablă, la numai o zi după primele intenții oficiale în acest sens. Astfel, programul Rabla Clasic a primit o suplimentare de fonduri de 25 de milioane de lei adresa exclusiv persoanelor fizice, astfel că vor fi disponibile încă 4.000 de tichete.

"Astăzi am semnat suplimentarea pentru Programul Rabla Clasic pentru persoane fizice cu suma de 25 de milioane de lei, care înseamnă o suplimentare cu 4.000 de prime de casare", a declarat Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

În plus, Gavrilescu a făcut câteva dezvăluiri atractive și despre ediția de anul viitor a programului Rabla. Ministrul susține că din 2018 va exista, în cadrul programului Rabla Plus, și un eco-bonus pentru mașini echipate cu motoare termice convenționale, dar care poluează puțin, în principiu cele care fac parte din segmentul A.

Aparent, acest eco-bonus ar urma să fie de 10.000 de euro, la fel ca în cazul mașinilor electrice, cu excepția cazului în care mașina achiziționată are un preț de vânzare situat sub acest prag.

"Cine dorește să-și achiziționeze o mașină mică și care se poate parca ușor și este depoluantă, va primi finanțare începând cu anul 2018. În același timp, pentru că prețul acestora este mult mai mic decât eco-bonusul de 10.000 de euro pe care îl dăm, am dat pentru mașinile care sunt sub această sumă finanțare numai de 50%, astfel încât să nu ne trezim în situația în care prețul unei mașini, fiind mai mic, cineva să își închipuie că banii respectivi ar putea fi dați direct în contul cetățeanului", a mai precizat Gavrilescu.

De asemenea, autoritățile au anunțat joi că Bucureștiul ar putea avea anul viitor încă 40 de stații de încărcare pentru mașini electrice, prin intermediul unui program lansat de Compania Municipală Energetică a Capitalei.

Via Agerpres
Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

 

SimplePortal 2.3.7 © 2008-2024, SimplePortal