Autor Subiect: Noua gamă de vehicule cu 3 roţi Piaggio Ape, disponibilă în România  (Citit de 2548 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4.588
  • Karma: 1
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Noua gamă de vehicule cu 3 roţi Piaggio Ape, disponibilă în România

http://www.informatiiauto.ro/noua-gama-de-vehicule-cu-3-roti-piaggio-ape-disponibila-in-romania-sid14439.html

Pisa Motors, importator oficial al vehiculelor comerciale Piaggio din 2014, aduce în România toată gama de modele Ape, cel mai versatil vehicul utilitar comercial uşor. Preţul de pornire pentru gama Piaggio Ape este de 3.999 Euro + TVA.

Ape, vehiculul care a inventat o nouă formă de transport a bunurilor comerciale uşoare, este mai util astăzi ca niciodată. Piaggio Ape, indiferent de variantă, are dimensiuni incredibil de compacte, manevrabilitate excepţională, capacitate de încărcare mare şi diverse motorizări care se adaptează oricăror utilizări.

Istoria vehiculelor cu trei roţi Piaggio Ape a început în urmă cu peste 60 de ani şi de atunci au devenit mijlocul favorit de transport în mediul urban. “Este un vehicul unic pe piaţa utilitarelor comerciale. Are o tradiţie uriaşă în spate, este vedetă în numeroase filme de succes şi şi-a demonstrat capacităţile în cele mai mari aglomerări urbane din lume”, a spus Florin Pârvu, director general Pisa Motors, importatorul oficial al vehiculelor comerciale Piaggio în România.

Încă din 1948, anul apariţiei pe piaţă, modelul Ape a fost conceput ca un vehicul comercial uşor, manevrabil şi versatil. De atunci, toate aceste caracteristici au fost îmbunătăţite, păstrând însă spiritul Ape.

Gama Piaggio Ape este una foarte variată, care se adresează atât sectorului public, cât şi celui privat, oferind aceleaşi avantaje imbatabile: flexibilitate, transport facil de mărfuri în zone aglomerate, fiind uşor de condus şi exploatat, cu costuri reduse de întreţinere. “În momentul în care am devenit importatori oficiali ai vehiculelor comerciale Piaggio, obiectivul nostru a fost să asigurăm un service ireproşabil pentru toate vehiculele din gama de vehicule comerciale Piaggio, ceea ce am şi reuşit. În plus, gama Ape vine şi cu o garanţie reală de 2 ani, fără limită de kilometri”, a mai spus Florin Pârvu, directorul general Pisa Motors.

Pisa Motors aduce în România următoarele modele din gama APE: Ape Classic, Ape 50 în versiunile Cross Country, Pick Up, Long Pick Up, Top, Van; Ape TM în versiunile Pick Up SL, Top, Tipper, Pick Up SL cu volan, Top cu volan, Tipper cu volan şi Van.

Fără îndoială, Ape 50 este cel mai mic şi mai generos vehicul comercial din lume. Cu dimensiuni ultra compacte, Ape 50 are acces la cele mai dificile şi înguste zone de încărcare, capacitatea sa fiind de până la 205 kg sarcină utilă. Ape 50 este disponibil într-o gamă variată de versiuni, concepute special pentru a acoperi nevoile oricărui tip de business urban - Cross Country, Pick Up, Long Pick Up, Top şi Van – ideale pentru transportul de mărfuri în zonele urbane.

Ape TM este cea mai populară versiune din gamă, un vehicul multifuncţional care rezolvă orice problemă legată de transportul de mărfuri. Datorită dimensiunilor compacte şi a versatilităţii sale, Ape TM poate ajunge în locuri foarte înguste, dar în acelaşi timp are o sarcină utilă de până la 805 kilograme. Ape TM este un vehicul fiabil, cu un consum redus de combustibil si echipat cu motorizări moderne pe benzină.

În România, Pisa Motors comercializează versiunile Pick Up SL, Top, Tipper, Pick Up SL cu volan, Top cu volan, Tipper cu volan şi Van.

Pentru cei pasionaţi de imaginea legendară din trecut, există Ape Classic, versiunea modernă a celebrului 601 Ape by Piaggio. Ape Classic iese în evidenţă prin stilul retro, versiunea modernă fiind echipată cu un motor pe benzină de 422 cmc.

“Ape, noua gamă de vehicule comerciale uşoare de la Piaggio, se adresează unei pieţe foarte vaste, datorită versatilităţii extreme, a dimensiunilor reduse şi a capacităţii mari de încărcare. În plus, pentru întreaga gamă Ape există numeroase opţiuni de carosare care fac ca aceste modele să fie soluţia ideala în domenii precum horeca, distribuţie, comerţ, dar şi pentru acţiuni de divertisment sau activităţi promo-publicitare. Printre variantele cele mai des întâlnite de personalizare regăsim cafeneaua sau restaurantul mobil, care se bucură de un real succes la evenimente şi în centrele pietonale ale marilor oraşe. Noi punem la dispoziţia clienţilor noştri cele mai eficiente soluţii de carosare şi personalizare a modelelor Ape, oferindu-le posibilitatea de a exploata la maximum potenţialul lor comercial”, a mai spus Florin Pârvu.

Preţul promoţional de pornire pentru gama Piaggio Ape este de 3.999 EURO + TVA, pentru versiunea Ape 50 Pick-up valabil până la finalul anului 2014.





Verifica seria VIN a masinii tale prin CARVERTICAL:

 https://www.carvertical.com/ro/landing/v3?utm_source=aff&a=daimyo&b=0eb206ae

 

SimplePortal 2.3.7 © 2008-2024, SimplePortal