Autor Subiect: Despre constructii....  (Citit de 29694 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #30 : August 21, 2014, 09:14:24 p.m. »
O superbă casă plutitoare. Vara pe ape, iarna - legată la mal

https://ro.stiri.yahoo.com/photos/o-superb%C4%83-cas%C4%83-plutitoare-vara-pe-ape-iarna-legat%C4%83-la-mal-1408611102-slideshow/

Un cuplu a construit o casă plutitoare de mici dimensiuni, dar dotată cu tot ce este necesar unui trai modern.

Louisa şi Foy Brown au avut nevoie de 10 ani ani pentru a ridica această casă de 23 de metri pătraţi. Cei doi au inaugurat-o în 2010, chiar în noaptea nunţii lor. Familia lui Foy are o tradiţie de cinci generaţii în construcţia de bărci de lemn, dar casa plutitoare a fost un proiect mai mult decât deosebit.

Louisa şi Foy s-au gândit, la un moment dat, să închirieze casa, pentru a obţine un ban în plus. Însă, după ce au petrecut alte câteva zile la "bordul" locuinţei, au renunţat la acest gând, scriu colegii noştri de la Yahoo Homes. În galeria foto de mai jos, admirăm frumoasa lor căsuţă (folosiţi săgeţile de deasupra imaginilor pentru a naviga în galerie).









Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #31 : August 22, 2014, 06:41:50 p.m. »
O casă pentru sufletul tău: mai ieftină decât o garsonieră, liniște și mult aer curat

În ultimii ani, tot mai mulți români au migrat din orașe spre comunele din jur. E mai liniște, aerul e mai curat, ai curte și scapi de stresul vecinilor de bloc. Singurul neajuns e că trebuie să faci 20 - 30 de minute până în oraș.

Iar în ultima perioadă se naște ideea că nici banii nu ar trebui să fie o problemă dacă vrei să te muți din cutiile de beton. De ce? Pentru că o casă nu e doar vila cu două etaje, în care trebuie să bagi cel puțin 50 - 60.000 de euro ca să o ridici.

Bloggerul Adela Pârvu a descoperit o casă extrem de drăguță într-un sat polonez, la granița estică. Pe lângă faptul că arată foarte bine, această „casă mică cu suflet mare”, se pare că nici n-ar costa foarte mult dacă o ridici de la 0. Potrivit unor specialiști în construcții, contactați de Yahoo News, o astfel de casă ar costa între 15 și 20.000 de euro.

Vă prezentăm mai jos o fotogalerie cu Korolowa Chata, o casă a bunicilor care a fost transformată în pensiune.

Folosiţi butoanele de deasupra imaginilor pentru a naviga în galeria foto.

https://ro.stiri.yahoo.com/photos/o-cas%C4%83-pentru-sufletul-t%C4%83u-mai-ieftin%C4%83-dec%C3%A2t-o-garsonier%C4%83-lini%C8%99te-%C8%99i-mult-aer-curat-1408705347-slideshow/

http://www.wiespodlaska.pl/korolowa-chata/










Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #32 : ſeptembrie 18, 2014, 07:48:34 a.m. »
Locuinta compacta amenajata intr-un singur container de marfa

http://www.spatiulconstruit.ro/articol/locuinta-compacta-amenajata-intr-un-singur-container-de-marfa-object_id=16439#1410850148.0548348074928?utm_source=emailcampaign178&utm_medium=phpList&utm_content=HTMLemail&utm_campaign=Locuinta+compacta+amenajata+intr-un+singur+container+de+marfa

Biroul australian Nova Deko Modular s-a specializat in amenajarea unor locuinte confortabile in structuri modulare, cele mai mici dintre acestea fiind denumite „apartamentele bunicii” pentru ca sunt destinate persoanelor in varsta.

Cea mai recenta casa de acest gen are la baza un container de marfa de doar 2.44m latime, la organizarea caruia au fost implementate o serie de solutii care vizau folosirea eficienta a spatiului fara a face compromisuri in privinta confortului.

Designerii au propus o locuinta minimala organizata pe lungimea a 12.19m, cu o zona de zi comuna si o zona de noapte compusa dintr-un singur dormitor cu pat dublu. Cele doua zone sunt despartite printr-un nucleu format de baia cu dus si dressing. Desi amenajata in lungul unui perete, spatiul a permis dotarea bucatariei frigider, o plita cu doua ochiuri si dedesubt cu un cuptor electric/ microunde, masina de spalat vase si multe dulapuri in care sa se depoziteze cele necesare. Locul de luat masa impreuna cu zona de discutii din fata televizorului lucreaza impreuna creand spatiul necesar pentru socializare in cazul in care vin musafiri.

Desi este un volum ingust, proportiile spatilor precum si finisajele deschise la culoare ajuta la crearea unei atmosfere aerisite. Designerii au gandit aceasta casa cu o mica terasa acoperita amenajata in lungul zonei de zi care actioneaza ca foaier dar si spatiu de relaxare. Odata deschise usile vitrate spatiul interior se extinde pe aceasta terasa oferind un cadru mult mai amplu pentru diferite activitati.

 

Pentru a contrabalansa cu suprafetele reduse designerii au propus finisaje de foarte buna calitate, de la blaturile din piatra, placile din ceramica rectificata si baterii sanitare de firma pana la lumini LED si vitraje duble termoizolante. Vechiul container a fost adaptat si imbunatatit astfel incat peretii si planseele noii case sa aiba un grad ridicat de izolare termica. De asemenea pe acoperis se pot monta la cerere panouri solare sau fotovoltaice, daca beneficiarul doreste sa reduca si mai mult consumul de energie al locuintei.

 

La exterior volumul a fost inchis cu casete metalice tip bond combinate prin contrast cu un lemn in nuante rosiatice folosit pentru finisarea terasei si a panourilor care o delimiteaza. Vitrajele generoase asigura lumina naturala din plin fapt care contribuie la reducerea consumului de energie si in acelasi timp ajuta la crearea unei atmosfere interioare placute.

 

Mai multe informatii gasiti pe http://inhabitat.com

Traducere si adaptare: Arh. Raluca Popa
















Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #33 : Octombrie 21, 2014, 07:29:18 a.m. »
Casa economică: se încălzește și se aerisește singură

https://ro.stiri.yahoo.com/casa-economic%C4%83-se-%C3%AEnc%C4%83lze%C8%99te-%C8%99i-aerise%C8%99te-singur%C4%83-214744928.html

O casă care nu are nevoie de încălzire şi în care aerul este mereu proaspăt, deşi geamurile sunt închise. O asemenea locuinţă există în Cluj-Napoca. Ridicată doar cu materiale reciclate, construcţia va fi în curând atestată drept prima casă pasivă ecologică din România.

Barabas Bela a auzit de conceptul casei pasive în urmă cu patru ani. A fost fascinat, iar acum e foarte aproape să se mute împreună cu familia într-o astfel de locuinţă, care nu are nevoie de o sursă convenţională de încălzire.

„Este nevoie să se pornească căldura doar la o temperatură de minus 15 grade. Până la această temperatură, casa funcţionează în mod pasiv. Am lăsat vreo cinci zile fără să deschidem uşa şi s-a încălzit la vreo 35 de grade.”, spune el.

Casa este astfel poziţionată încât vara asigură răcoare, iar iarna se încălzeşte natural, de la soare. Consumul de energie este cu 90% mai mic faţă de o locuinţă tradiţională. Mai exact, proprietarul estimează că va plăti pentru încălzirea casei de 320 de metri pătraţi aproximativ 200 de euro pe an. În plus, nu este nevoie de aerisire.

„Nu trebuie deschis geamul fiindcă permanent se ventilează cu o viteză de 35 de metri cubi pe oră”, spune Barabas Bela.

Un sistem de ventilaţie asigură atât căldură, cât şi un aer prospăt. Sistemul nu funcţionează însă eficient într-o construcţie tradiţională, pentru că acestea pierd aer şi căldură prin fundaţie, acoperiş sau geamuri.

Casa pasivă ecologică ridicată la Cluj va fi folosită şi ca material didactic, mai ales că a fost construită şi cu ajutorul studenţilor de la Arhitectură.

Locuinţa a costat aproximativ 145.000 de euro. În toată Europa există 50.000 de astfel de case.


Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #34 : Noiembrie 12, 2014, 12:24:30 p.m. »
Lut și paie, secretul unei case cu facturi reduse

https://ro.stiri.yahoo.com/lut-%C8%99i-paie-secretul-unei-case-cu-facturi-091748312.html


Doi tineri din Turda au renunţat la tot confortul vieţii moderne şi s-au mutat la marginea oraşului, într-o casă din lut şi paie. Şi-au ridicat cu ajutorul prietenilor locuinţa şi au izolat-o cu baloţi de paie, despre care spun că păstreaza răcoare în timpul verii şi căldură în timpul iernii. Iar șase panouri solare furnizează toată energia necesară.

Poştaşul ajunge rar la casa din lut şi paie ridicată la marginea oraşului Turda, pentru că nu are facturi de dus acolo.

Casa construită din lut şi baloţi de paie se încălzeşte natural, de la soare. Ca să vă faceţi o idee, acum afară sunt 16 grade Celsius, spune reporterul. Iar în interior se înregistrează 25 de grade Celsius.

O astfel de temperatură plăcută se obţine, pe lângă izolaţie, prin orientarea sudică a casei şi ferestrele mari care captează cât mai mult din lumina soarelui.

Energia electrică şi apa caldă se obţin cu ajutorul panourilor solare.

Dragoş Călian, proprietarul acestei case, spune că are nevoie de curent electric pentru iluminat, pentru frigider și laptop. Iar ziua, la scule şi alte aparate de care are nevoie.

Lutul folosit la ridicarea casei a fost luat din zonă, iar paiele au fost cumpărate de la vecini. Toată munca a fost făcută de proprietari şi de prietenii lor, deşi niciunul dintre ei nu a mai lucrat vreodată în domeniul construcţiilor.

„E mai sănătos, casa respiră. Facem de mâncare, într-o jumătate de oră pleacă mirosul. E o energie bună”, spune proprietarul.

„Viaţa într-o casă d-asta eu mă gândesc că e mult mai sănătoasă. E bun traiul în aşa ceva, mai ales că te ocoleşte factura, nu vine să-ţi intre în poştă”, spune un prieten.

Există și părerei contrare. „Mie aşa ceva nu-mi place. Mie îmi place lucru trainic, lucru sănătos. (...) Pentru că e hotar. În hotar e şoarec, şobolan, absolut totul. Care ăla scurmă la rădăcină, se surpă”, spune o localnică mai în vârstă.

Ecologiştii spun însă că o pisică rezolvă problema şoarecilor. Iar marele avantaj al casei este costul redus şi folosirea materialelor naturale.

„Costul materialelor este foarte redus, practic, utilizează deşeuri din agricultură”, arată conf. dr. ing. Dorin Beu, preşedintele Consiliului Român pentru Clădiri Verzi – Transilvania.

Casa de lut are o cameră, bucătărie, hol şi baie, iar ridicarea ei costat puţin peste 20 de mii de euro. Bani la care s-au adăugat cei 1.500 de euro investiţi în panourile solare.


Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #35 : Decembrie 27, 2014, 06:20:50 p.m. »
http://debarbati.ro/fashion/nu-ai-nevoie-de-mult-spatiu-daca-stii-sa-l-organizezi-inteligent-ce-lux-ascunde-locuinta-mai-mica-decat-o-garsoniera-foto.html

Nu ai nevoie de mult spatiu daca stii sa-l organizezi inteligent: Ce lux ascunde locuinta mai mica decat o garsoniera!





O casuta mai mica decat o garsoniera, masurand doar 26 de metri patrati si cu o inaltime de 4.5 metri, demonstreaza ca nu ai nevoie de mult spatiu daca stii sa-l organizezi inteligent.

Locuinta din imaginile de mai jos a fost creata de Chris Heininge, un designer care a locuit ani de zile in Japonia.





A invatat de la niponi importanta simplitatii si a elegantei in amenajarea unei case si a inceput sa aplice invataturile cu succes.



Asa a reusit sa faca dintr-o casuta minuscula o locuinta cocheta, aerisita, in care economia spatiului par sa fie cuvintele definitorii.

Sursa: Stirileprotv.ro

Mai multe poze aici = http://www.sunnyskyz.com/blog/603/Take-A-Look-Inside-This-Luxury-280-Square-Foot-Tiny-House-In-Oregon




Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #37 : Ianuarie 22, 2015, 04:20:46 p.m. »
http://adevarul.ro/economie/imobiliare/idei-case-independente-energetic-locuinta-facturi-zero-energie-1_54c0adac448e03c0fdd6fdbe/index.html?utm_source=gsp&utm_medium=http://adevarul.ro/economie/imobiliare/idei-case-independente-energetic-locuinta-facturi-zero-energie-1_54c0adac448e03c0fdd6fdbe/index.html&utm_campaign=CrossPromo

Idei de case independente energetic. Cum să ai o locuinţă cu facturi zero la energie






Pentru a transforma casele obişnuite în case independente energetic, este necesară instalarea de panouri fotovoltaice şi de turbine eoliene care să producă energie concomitent sau alternativ. Pentru perioadele în care niciunul dintre sisteme nu este eficient este necesară stocarea energiei şi consumul din acumulatori. În plus, este foarte importanta izolarea termică. „Adevărul“ vă prezintă câteva idei de case independente energetic.

O locuinţă din România poate deveni independentă din punct de vedere energetic cu o investiţie medie de 15.000 de euro, susţin specialiştii, însă costurile pot creşte în funcţie de suprafaţa locuinţei, în funcţie de poziţionarea acesteia, dar şi de consumul de energie. AART Architects a proiectat „Casa pentru viaţă“, o casă ecologică şi eficientă din punct de vedere energetic, un experiment în încercarea de a crea casa viitorului. Această casă este localizată în apropierea oraşului Aarhus, în Danemarca, şi cuprinde mai multe strategii de realizare a unei case independente, permiţându-i acesteia să producă mai multă energie decât are nevoie. „Casa pentru viaţă“ este una din cele opt case finanţate de VKR Holding în planul de a construi case independente în Europa. VKR Holding lucrează în colaborare cu Velux, Velfac, Sonnenkraft şi WindowMaster şi cu arhitectii firmei AART Architects pentru a proiecta şi construi aceste case numite Active Houses.

Citeste mai mult: adev.ro/nikph1



Acoperişul casei este acoperit cu un sistem de panouri fotovoltaice şi unul de panouri solare pentru apă caldă, care, cuplate cu o pompă de caldură, pot produce mai multă putere decât este necesar. Iarna, aproximativ 50% din caldură este asigurată de încălzirea solară pasivă a ferestrelor optimizate energetic. Vara, un sistem automatic de ventilaţie naturală deschide ferestrele pentru a controla fluxul de aer din casă. Lumina joacă un rol foarte important în designul casei, fiecare încăpere având deschideri pe cel puţin două direcţii. 1. Idei de case independente energetic - Inoveco Prima casă independentă energetic din România a fost construită în 2009 în comuna Plopu din judeţul Prahova şi se numeşte Inoveco. Ea combină sistemul de panouri fotovoltaice cu sistemul geotermal de producere a energiei.



Amprenta la sol a casei Inoveco este de 156 de metri pătraţi, aceasta având şase camere şi o suprafaţă locuibilă de 270 de metri pătraţi. Suprafaţa încălzită prin pardoseală este de 240 de metri pătraţi. Au fost instalate panouri fotovoltaice de 3 Kw, o pompă geotermală (9/12 Kw cu 2000m cu bucle orizontale), geamuri termopan în 3 foi, izolaţie în pereţi (18 centimetri celuloză şi 15 centimetri polistiren), dar şi ventilaţie cu recuperare căldură eficientă 98%, potrivit informaţiilor Inoveco. Această casă pasivă îndeplineşte următoarele condiţii: necesarul de energie pentru încălzire se situează înre 12 şi 15 Kwh/metru pătrat pe an, iar consumul total cumulat de energie trebuie să fie sub 120 Kwh/metru pătrat pe an. Aceste valori reprezintă aproximativ 12-25% din consumurile energetice cumulate ale unei case din lemn sau cărămidă. Odată ce casa se înscrie în parametrii de mai sus, se poate trece la etapa a doua, realizarea autonomiei energetice. Aceasta se atinge folosind un cumul de tehnologii şi soluţii tehnice ce trebuie să funcţioneze ca un tot unitar. Reprezentanţii Inoveco susţin că trebuie îndeplinite câteva condiţii esenţiale pentru ca acest gen de locuinţă să fie 100% eficientă şi să fie o casă independentă energetic. Trebuie executată şi o izolaţie foarte bună pentru a evita pierderile de caldură, precum şi un sistem de ventilaţie pentru recuperarea căldurii. Trebuie ţinut cont de faptul că bilanţul energetic cu costuri zero se obţine doar la calcule făcute pe an, şi nu la calcule lunare, iar autonomia energetică se referă la sistemele vitale ale clădirii (iluminat, încalzire, refrigerare etc.), şi nu la cele auxiliare (sisteme de calcul, multimedia etc.). Pentru a putea transforma o locuinţă într-o casă independentă energetic, forma construcţiei trebuie să fie compactă volumetric, orientarea construcţiei fata de soare trebuie să fie una corectă, izolaţia trebuie să fie de foarte bună calitate, de jur împrejurul clădirii, şi trebuie să existe ventilaţie cu recuperare de căldură. 2. Idei de case independente energetic - Prispa Casa independentă energetic Prispa, construită şi finalizată în 2012 de un grup de studenţi din Bucureşti, a fost amplasată în comuna Luncani din judeţul Braşov. Ea a fost vândută la licitaţie unui om de afaceri băcăuan la un preţ de 70.000 de euro.



Casa Prispa a fost prezentată în septembrie 2012 la un concurs de arhitectură la Madrid. Construcţia casei 100% independente energetic a durat aproape doi ani şi s-a făcut în cadrul proiectului PRISPA, care a reprezentat România în 2012 la Solar Decathlon, cel mai cunoscut concurs internaţional de case solare, în care fiecare echipă trebuie să-şi imagineze, să proiecteze şi să realizeze o casă 100% independentă din punct de vedere energetic. Componenţii echipei României erau studenţi la de Arhitectură, Construcţii şi Politehnică, iar proiectul PRISPA a fost cel mai ieftin dintre cele prezentate la concursul din Madrid. Arhitecţii susţineau la momentul respectiv că investiţia în locuinţă se va amortiza în maximum şapte ani. Casa a primit numele Prispa deoarece este gândită în jurul elementului de arhitectură tradiţională. Casa Prispa are o amprentă la sol de 113,3 metri pătraţi, iar suprafaţa utilă totală este de 74,8 metri pătraţi. Faţa casei este îndreptată spre soare, iar acoperişul ajunge până la marginea ferestrelor, astfel încât, vara, când este foarte cald şi soarele este sus pe cer, razele sunt blocate şi nu pătrund în casă, ci cad pe panourile solare. Iarna, în schimb, când este mai frig şi soarele este mai jos pe cer, nimic nu-i mai împiedica razele să pătrundă pe ferestre, în casă. Locuinţa este dotată şi cu un circuit de reciclare a apei. Apa de la duş sau de la chiuvetă este tratată şi reciclată încât poate fi folosită ori la toaletă, ori la irigat grădina.



3. Idei de case independente energetic - Delphi Electric În Alba Iulia, există un proiect-pilot de casă care este deja 40% independentă energetic şi se îndreaptă cu paşi repezi spre 100%, arăta green-report.ro la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut. Dorin Fleşeriu, managing director la Delphi Electric, a prezentat, la Renexpo-2014, soluţii inovatoare pentru case independente energetic. El a transformat o casă obişnuită din Alba Iulia într-o casă a viitorului, cu panouri fotovoltaice şi încălzire electrică în pardoseală. Sistemul îi conferă casei, care este locuită, o independenţă energetică de 40%, urmând ca aceasta să devină, în curând, aproape 100% independentă energetic. Casa viitorului, din punctul de vedere al eficienţei şi independenţei energetice, este, în primul rând, o casă bine izolată, care nu pierde energie, dar şi o casă care reuşeşte să producă cel puţin atâta energie cât consumă şi are costuri aproape de zero, în ceea ce priveşte iluminatul, apa caldă sau încălzirea, este de părere Dorin Fleşeriu. Toate acestea sunt posibile fără a se face rabat de la confortul locatarilor. Casa din Alba Iulia are are o suprafaţă de 160 de metri pătraţi. Pe acoperiş au fost montate 12 panouri solare care produc anual 4 MW anual, ceea ce reprezintă 40% din necesarul de energie pentru încălzirea apei calde şi a spaţiilor locuibile. Reducerea costurilor cu încălzirea şi apa caldă este de 40% urmând ca, atunci când se va monta şi restul de 38 de panouri solare, casa să devină independentă energetic, necesarul anual de MW pentru această performanţă fiind de 10, a adăugat Dorin Fleşeriu. Potrivit directorului de la Delphi Electric, investiţia într-o casă cu o suprafaţă de 180 de metri pătraţi, care ar urma să devină o locuinţă independentă energetic, este de 10.000 euro. Investiţia se poate amortiza în 9 ani şi presupune inclusiv achiziţionarea panourilor solare.











Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #38 : Ianuarie 29, 2015, 11:54:11 a.m. »
http://www.click.ro/news/lume/cum-sa-ti-ridici-o-casa-noua-cu-bani-putini-romania-video

Cum să-ţi ridici o casă nouă cu bani puţini în România VIDEO



Un tânăr arhitect din Marea Britanie a făcut public proiectul unei case pe care o poţi construi singur.

Totul a plecat de la o idee simplă şi totodată provocatoare. Arhitectul Alistair Parvin este de părere că oricine îşi poate construi şi modifica în funcţie de buget şi preferinţe o casă. WikiHouse este un kit complet de construcţii care permite ridicarea unei case oriunde în lume. Tot ce trebuie să faci este să intri pe internet şi să accesezi planurile modelelor 3D existente şi gândite de arhitecţii proiectului. Le descarci şi cu ajutorul unui fierăstrău ghidat care să-ţi taie piesele în funcţie de matriţa dată te pui pe îmbinat. Practic este un kit IKEA la dimensiuni mai mari. Conform spuselor arhitectului "o construcţie WikiHouse se poate ridica de doi oameni fără cunoştinţe de zidărie sau construcţii într-o zi, utilizând doar placaje prefabricate sau scândură, şuruburi şi câteva unelte".

Un mic rezumat al proiectului găsiţi în clipul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=Mlt6kaNjoeI&x-yt-cl=84924572&x-yt-ts=1422411861


Yahoo News a luat legătura cu un specialist din industria fabricării mobilei şi al prelucrării lemnului care a explicat cum este posibil să faci un astfel de proiect în România. "Dacă respecți proiectul de pe site te-ar costa în jur de 3.000 de euro. Însă i-ar dubla prețul clima de la noi. Ca să stai și iarna trebuie să adaugi termoizolație și mai sunt costuri în ceea ce privește partea electrică, canalizarea și ferestrele”, a spus Marian Vlad, inginer constructor. Maşinăria care taie piesele din prefabricate poate fi închiriată de la diverse firme care lucrează în industria lemnului sau pur şi simplu te poţi prezenta cu proiectul la ei şi după câteva zile să te întorci să ridici părţile componente gata tăiate, la costuri relativ rezonabile.




Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #39 : Februarie 15, 2015, 06:40:59 p.m. »
http://adevarul.ro/economie/imobiliare/proiecte-case-americane-avantaje-dezavantaje-1_54e05b7d448e03c0fda0130d/index.html

Proiecte de case americane. Avantaje şi dezavantaje


Proiecte de case americane. Dacă până de curând au fost evitate, casele americane pe structură de lemn au ajuns în atenţie, datorită faptului că sunt mult mai ieftine faţă de celelalte tipuri de locuinţe. „Adevărul“ vă prezintă cum să alegeţi cele mai bune oferte de proiecte de case americane.

Fie că sunteţi în căutarea liniştii în afara aglomeraţiei urbane şi aveţi un petic de pământ undeva la ţară, fie ca sunteţi tineri căsătoriţi, ori căutaţi un loc liniştit, o „casă americană“ poate fi soluţia. Proiectele de case americane sunt în principal de lemn, dar pot asigura confortul necesar atunci când este nevoie. Principalul lor atu este preţul, mult mai mic decât dacă locuinţa ar fi realizată din BCA, cărămidă sau zidărie. Acesta ar fi cu 30-40% mai redus faţă de casele din zidărie sau metal, iar casele americane se pot ridica foarte rapid, în 20-60 de zile, scrie site-ul modelecase.org. Proiecte de case americane.

Cum alegi oferta cea mai bună Site-ul www.proiecte-case-americane.ro  oferă mai multe argumente de ce ar trebui aleasă o astfel de locuinţă. În primul rând, încălzirea s-ar face eficient, deoarece izolaţia este superioară, apoi bucătăriile şi băile sunt realizate după ultimele standarde. De asemenea, casa este gata pentru a fi locuită fără bătăi de cap suplimentare, în vreme ce costurile generate de întreţinerea casei sunt minime spre inexistente. Uşurinţa în achiziţionare este un alt atu, ca şi mediul de trai plăcut şi faptul că este un raport preţ-calitate foarte bun. Potrivit sursei citate, din ce în ce mai mulţi cumpărători de case se orientează către proiecte de case americane pentru a evita mentenanţa suplimentară şi costurile pentru renovări, care sunt adesea necesare pentru a îmbunătăţi o casă mai veche la confortul din ziua de azi.

La dezavantaje, putem trece faptul că locuinţa este... de lemn, ceea ce îi reduce perioada în care poate fi folosită, faţă de una de zidărie. De asemenea, pentru un proiect de casă americană trebuie să aveţi terenul pentru a putea ridica o astfel de locuinţă, iar dacă nu-l aveţi trebuie să îl achiziţionaţi. Proiecte de case americane. Modele de preţ Tehnologia a evoluat într-atât încât există acum postate pe internet diverse proiecte de case americane din care să vă puteţi alege direct modelul preferat, în funcţie de dotări sau de preţ.

Spre exemplu, pe site-ul www.Casaneo.ro, un astfel de proiect de casă vine cu o suprafaţă construită de 77,5 metri pătraţi, din care 72,5 metri pătraţi ar fi casa în sine, la care se adaugă o terasă de cinci metri pătraţi. Locuinţa este proiectată astfel încât să aibă living, două dormitoare cu dressing, bucătărie, baie şi hol. În privinţa preţului, există o variantă „economică“ – de 28.123 euro, una „standard“ – de 30.000 euro şi alta „superioară“ – care costă 31.898 de euro.

Dacă vă faceţi griji în privinţa confortului termic, varianta la cheie conţine vată bazaltică la pereţii exteriori şi vată minerală necaserată la pereţii interiori şi tavane, pereţii având o grosime de 35 de centimetri.

Pe site-ul www.proiecte-case-americane.ro există variante atât sub 150 de metri pătraţi până la unele de 300-500 de metri pătraţi sau chiar case americane duplex. Pe Bizoo.ro se regăsesc mai multe proiecte de case americane, iar preţul este de 260 de euro pe metrul pătrat, locuinţele fiind realizate de către firma Rollux Construct.

Citeste mai mult: adev.ro/njt49f




Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #40 : Februarie 15, 2015, 06:50:42 p.m. »
FOTO Casa din paie care bate vilele: un tânăr din Botoşani, ajutat de arhitecţi francezi, şi-a ridicat o locuinţă bio inedită. Toate avantajele casei viitorului

http://adevarul.ro/locale/botosani/foto-casa-paie-bate-vilele-tanar-botosani-ajutat-arhitecti-francezi-si-a-ridicat-locuinta-bio-inedita-avantajele-casei-viitorului-1_54de1be5448e03c0fd934370/index.html



Un tânăr de 28 de ani din satul Ghilea (judeţul Botoşani) a contractat o echipă de arhitecţi francezi şi români şi, în doi ani, a construit o casă eco din lemn, lut şi baloţi de paie, iar pe acoperiş a plantat trifoi.

 În satul Ghilea, comuna botoşăneană Şendriceni, la circa şapte kilometri de oraşul Dorohoi, este probabil ultimul loc unde s-ar aştepta cineva să găsească un exemplu de arhitectură ecologică realizat cu materiale alternative, pus în practică de un arhitect francez pentru un localnic. Cu toate acestea pe o costişă, chiar la intrarea în sat se află o casă mare, cu o formă neregulată, cu ferestre uriaşe, cu o prispă încă neterminată, cu pereţi de lut, dar mai ales, cu pământ pe acoperişul plat. Casa, deţinută de un localnic din Ghilea, este o pată de culoare în peisajul dominat de locuinţe înghesuite din chirpici sau cu etaj, standard, din BCA sau din cărămidă. „Să vedeţi cum o să arate după ce face peisagistul toată treaba şi amenajează tot ce înseamnă spaţii verzi!“, spune mândru Bogdan (28 de ani), proprietarul casei, care locuieşte aici din toamna anului trecut. Ridicarea efectivă a locuinţei s-a întins pe durata a doi ani. Localnicii nu se mai miră. De când văd construcţia în satul lor, o denumesc simplu: casa de paie. Cum a construit-o Într-adevăr, casa lui Bogdan este din paie. Baloţi compactaţi de paie, tencuiţi cu lut şi aşezaţi pe o structură de lemn. De altfel, paiele compactate au devenit şi în România, ca peste tot în Europa, o soluţie de material alternativ de construcţie foarte apreciat de arhitecţi. „Toţi arhitecţii din Bucureşti sau din străinătate cărora le-am cerut sfatul mi-au spus că, dacă vreau eficienţă energetică şi o casă ecologică bună pentru sănătate, dar nu foarte scumpă, să optez pentru baloţii de paie“, explică Bogdan. Proprietarul spune exact cum a luat naştere această casă şi, practic, cum este construită. „S-a turnat o fundaţie din beton, acesta este singurul material care nu este ecologic. Peste fundaţie, s-a făcut o structură de lemn, bineînţeles, tratată cu tot ce trebuie şi ignifugată. Apoi, baloţii de paie compactaţi, în straturi foarte groase, stivuiţi, ca să îmbrace structura din lemn. Peste ei, la exterior, s-au pus cinci staturi de tencuială de lut. Pereţii din interior sunt făcuţi din trei straturi de chirpici şi tencuiţi cu lut“, explică Bogdan.



Bogdan proprietarul casei

La toate acestea, se adaugă acoperişul, care este, de asemenea, cu totul deosebit. „Am cumpărat o membrană mare şi foarte rezistentă, asemănătoare ca formă celor pentru piscină, dar mult, mult mai rezistentă. Am achiziţionat-o din Norvegia. Sub membrană, podul din lemn este susţinut de grinzi foarte groase, la vedere. Peste lemn, au fost puşi baloţi de paie compactaţi. Practic, casa este învelită în paie. Iar la final – membrana. Peste membrană, am pus pământ, cred că sunt două camioane de pământ. Pe acoperiş plantez. Deocamdată, am pus trifoi“, adaugă proprietarul casei. Casa a fost ridicată pe un postament de butuci, pentru a preveni infiltraţiile de apă, care sunt, spun arhitecţii, moartea caselor din paie şi lut. Îmbinare de tradiţional şi modern Cu o suprafaţă de 130 de metri pătraţi, casa are un design futurist, cu pereţii neregulaţi, ferestre asimetrice şi foarte mari, la fel şi acoperişul. Bogdan spune, însă, că nu este interesat de frumuseţea casei, ci de eficienţa ei, dar şi să fie un spaţiu de locuit unde să-ţi facă plăcere să îmbătrâneşti. Totodată, spune că acest concept cu pereţi neregulaţi este o viziune personală. „Aşa mi-a plăcut să arate. Nu mă interesează cât de frumoasă este. Nu stau pe dinafară şi mă uit la ea. Pur şi simplu, stau înăuntru şi vreau să mă simt ca acasă, vreau să-mi fie bine. Am ales ferestrele mari, fiindcă ne place şi mie, şi soţiei să fie lumină în casă, iar soarele îmi oferă căldură gratuit prin aceste ferestre şi un ambient plăcut în casă. Casa este extrem de eficientă din toate punctele de vedere. Este o plăcere să locuieşti în ea. Este şi frumoasă, mai ales după ce va fi gata cerdacul“, spune Bogdan.



Casa din paie de la Ghilea

Interiorul este o îmbinare de tradiţional şi modern. Se merge pe acelaşi principiu: materiale ecologice combinate cu elemente moderne. „Am vrut ca totul să fie ecologic, dar şi cu influenţe tradiţionale. Şi când mă refer la tradiţional, mă refer la o îmbinare de elemente etnice“, explică Bogdan. Dacă locuinţa este construită după modelul tradiţional românesc cu lemn şi lut, cu elemente de bordei tradiţional, uriaşa sobă din living, care impresionează la prima vedere, este tipic americană, construită de etnici maghiari. „Soba este un «classic rocket stove», adaptată la stilul românesc, am putea spune. Este vorba despre o sobă mare lutuită, inclusiv cu o porţiune pentru făcut cartofi copţi, de exemplu. A fost construită de meşteri din Covasna, conduşi de Attila Kloszi“, spune proprietarul casei. Interior vintage Baia are un lavoar şi un duş vintage, realizate din cupru de meşteri romi. Interiorul şi mobilierul sunt după modelul cabanelor de munte din zona Bucovinei, cu mult lemn masiv, inclusiv parchetul, uşile, scările interioare şi grinzile.



Interiorul casei este din lemn Şi dacă totul este ecologic, până şi apa care curge prin instalaţiile casei este apă de izvor. „Am săpat pe o zonă înaltă un puţ tradiţional, de unde apa, prin cădere, este angrenată să vină în casă“, precizează Bogdan. Iar până la puţ, Bogdan urcă pe un rând de trepte, făcute din buşteni şi piatră. Cu imobilul aşezat pe un grup de piloni din lemn, accesul se face pe o punte, bineînţeles tot din lemn. Electricitatea şi instalaţia de încălzire, formată din rezervoare de acumulare a agentului termic („puffer“), boiler şi centrală pe lemne, sunt singurele legături ale locuinţei cu contempora- neitatea. Cât costă casa ecologică După ce se trage linia şi se face o socoteală, multitudinea de specialişti, dar şi materialele folosite pentru construirea casei lui Bogdan par foarte scumpe. Proprietarul spune că a ieşit, totuşi, ieftin. El precizează că materialele, cel puţin, sunt pomană curată. „Lemnul, pentru 130 de metri pătraţi – cât este suprafaţa locuinţei – m-a costat 5.000 de euro, paiele au fost foarte ieftine, de asemenea, luate de lângă Dorohoi. Lutul l-am luat chiar de pe teren. Cărămizile din chirpici pentru interior, tot din această zonă. Cel mai mult a costat manopera, membrana de pe acoperiş şi tot felul de instalaţii“, spune Bogdan. Iar preţul final al casei este de 60.000 de euro. În toţi aceşti bani, sunt incluse materialele, manopera, instalaţiile sanitare, cele electrice şi de încălzire, lemnăria, uşile, parchetul şi geamurile. Aproape totul, în afară de mobilă. Arhitecţii spun că există variante de case ecologice mai mici şi mai ieftine. Una dintre casele Prispa, de exemplu, a fost vândută în judeţul Bacău cu 45.000 de euro. Idee pornită de la casa bunicilor Bogdan a ajuns să-şi dorească o casă ecologică din paie după experienţa pe care a avut-o cu locuinţe din întreaga Europă. „Am locuit şi în Londra, într-un bloc cu arhitectură modernă, făcut cu materiale moderne. Simţeam că mă sufoc. În Spania, am locuit într-o casă din cărămidă. Nici aerul nu era cum trebuie şi nici felul cum se încălzea sau se răcorea casa. Când mă întorceam la bunicii de la ţară, mă simţeam cu totul nou în casa de chirpici. Atunci, am decis că vreau o casă ca pe vremea bunicilor: din materiale ecologice. Nu aş înlocui pentru nimic în lume aceste materiale – lut, paie şi lemn“, susţine Bogdan.



Protecţie împotriva incendiilor

Cât despre îndoielile unor arhitecţi cu privire la rezistenţa casei şi mai ales la pericolul reprezentat de foc la o casă de paie şi lemn, Bogdan spune că riscurile sunt aceleaşi pentru toate tipurile de case. „Dacă eşti atent şi faci tot ce trebuie, nu ai nicio problemă. Trăinicia caselor de lut este recunoscută. Ţin minte o casă bătrânească a bunicilor, făcută din lut şi din lemn. Când au dărâmat-o, abia au dat-o jos cu buldoexcavatorul. Iar la foc, lutul se întăreşte“, spune Bogdan. Totodată, locuinţa lui Bogdan este dotată cu sisteme de alarmă contra incendiilor, plus un sistem inovator de protejare a instalaţiei electrice. Firele electrice au o dublă teacă metalică şi sunt trecute prin pereţi. „Protecţia o reprezintă în principal o invenţie de-a mea: firele sunt băgate printr-un tub de lut, destul de gros. Chiar dacă ar lua foc, flacăra nu s-ar putea propaga, dincolo de acel tub de lut“, spune botoşăneanul. Eficienţă energetică maximă Atuul casei lui Bogdan este, în primul rând, independenţa energetică. Este nevoie de foarte puţin combustibil pentru încălzire, poziţia şi, mai ales, materialele casei ajutând la încălzirea acesteia în mod natural. „În primul rând, o casă din lut şi paie, aşa cum mi-au spus şi arhitecţii şi cum am observat şi eu, are o eficienţă energetică foarte mare“, spune Bogdan.
[/img]

Soba de tip ”rocket stove”

El explică principiul acestei eficienţe energetice: lutul din pereţi absoarbe căldura şi o distribuie uniform în casă, astfel încât izolarea cu paie şi lut este impecabilă, iar căldura este ţinută în casă. „Spre deosebire de alte case din materiale convenţionale de construcţie, căldura este păstrată fără a face focul chiar şi 24 de ore, tocmai fiindcă pereţii o înmagazinează. Şi nici nu creează acea impresie de căldură care vine direct din sursă. Este uniformă, plăcută, care te înconjoară. Când au fost gerurile mari din iarna aceasta, eu nu simţeam nimic în casă, fără vreun efort suplimentar de încălzire“, spune Bogdan. Costuri mici la încălzire Eficienţa energetică a casei din paie este de 35,5 waţi pe metru pătrat, la o temperatură de minus 25 de grade Celsius afară. Prin comparaţie, la o casă din BCA cu aceeaşi suprafaţă, spune Bogdan, eficienţa energetică este aproape la jumătate. În timpul verii, efectul este contrar, casa fiind răcoroasă, chiar şi la temperaturi foarte ridicate. Proprietarul spune că iarna costurile cu încălzirea sunt modice. Dacă foloseşte lemne cumpărate la tonă din sat, încălzirea ajunge la cinci lei pe zi. Cu brichete speciale din lemn, cumpărate de la magazinele de specialitate, costul se ridică la opt lei pe zi. Cu alte cuvinte, încălzirea cu brichete ceva mai scumpe, într-o lună geroasă, cu o temperatură în casă de 22 de grade Celsius, îl costă pe Bogdan 240 de lei. „Casele se fac cu specialişti“ „Conceptul acestei case a fost realizat în mare parte de mine. Aşa cum mi-am dorit“, spune din capul locului Bogdan. Proprietarul a avut, însă, un ajutor substanţial din partea unor experţi în arhitectură şi construcţii. Imobilul a fost inclus în Prispa, un proiect-pilot pentru revitalizarea modului de viaţă rurală din România, prin care locuinţele sunt adaptate contextului românesc, folosindu-se în special materiale ecologice. În acest proiect este implicat şi Ordinul Arhitecţilor din România, dar şi arhitecţii din ţările Europei. Unul dintre aceşti arhitecţi străini, francezul Pierre Bortnowski, a venit la Ghilea, lângă Dorohoi, pentru a construi casa. „Pierre a fost cel care a coordonat şantierul de aici. El a colaborat mult cu Marius Şoflete, inginerul de structură de la Prispa. Au colaborat şi alţi specialişti: Anamaria Florescu – pe partea de electricitate, Cătălin Gauloiu – la instalaţii termice, Marian Avasiloaiei – la sanitare.Totul s-a făcut la modul profesionist, cu multă atenţie şi pe baza unor proiecte foarte bine realizate“, spune Bogdan.

De altfel, casa de lângă Dorohoi a fost prezentată anul trecut în cadrul unui eveniment numit „Arhiterra“, destinat arhitecturii ecologice, care a avut loc la Bucureşti. Proprietarul casei spune că nicio locuinţă nu ar trebui făcută fără experţi. „Este ceva mai scump dacă plăteşti specialişti, dar trebuie să te gândeşti că este vorba despre casa ta şi ai vrea să fie aşa cum ţi-o doreşti, să fie durabilă şi mai ales plăcută. Specialiştii sunt cei care pot garanta astfel de facilităţi“, spune Bogdan. Calcularea peisajului Prin proiectul Prispa, botoşăneanul a beneficiat de cei mai buni specialişti. Până şi poziţionarea casei a reprezentat un adevărat act ştiinţific. „Lucrul cel mai frumos la aceasta casă este peisajul din jurul ei. Am realizat şi o prispă în jurul casei“, spune despre aşezarea locuinţei, pentru sporulcasei.ro, arhitectul Pierre Bortnowski. La orientarea ei şi la poziţionarea pe suprafaţa de teren, a lucrat peisagistul Nicolas Triboi. Acesta a calculat exact cum ar trebui amenajat tot peisajul din jur. „Specialistul peisagist a făcut un plan uluitor aici. Va fi un iaz cu ponton, chiar lângă casă. A planificat unde va fi livada, ce tipuri de pomi, alei, flori şi ferestre în vegetaţie, pentru a fi observată casa“, spune proprietarul locuinţei din paie. Şi arhitectul coordonator, francezul Pierre Bortnowski, susţine că este esenţial ca specialiştii să stea pe şantier. „La o astfel de casă, momentele esenţiale sunt montarea baloţilor şi realizarea tencuielilor, când este obigatoriu să fii pe şantier. Cine nu vrea să fie în şantier, să facă cu BCA, nu cu baloţi din paie“, preciza Pierre Bortnowski la momentul construirii casei.

Citeste mai mult: adev.ro/njq1os







Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #41 : Februarie 18, 2015, 01:28:28 p.m. »
http://adevarul.ro/locale/brasov/un-arhitect-brasovean-construieste-casade-1000-euro-romania-locuinta-minune-paie-rezistenta-lacutremur-nu-ia-foc-1_54e333f0448e03c0fdb3dad8/index.html?utm_source=gsp&utm_medium=http://adevarul.ro/locale/brasov/un-arhitect-brasovean-construieste-casade-1000-euro-romania-locuinta-minune-paie-rezistenta-lacutremur-nu-ia-foc-1_54e333f0448e03c0fdb3dad8/index.html&utm_campaign=CrossPromo

Casa de 1.000 de euro - proiect unic în România al unui arhitect din Braşov. Locuinţa rezistă foarte bine la cutremure


Arhitectul braşovean Bogdan Mureşan a proiectat mai multe locuinţe din baloţi de paie, al căror preţ este de doar 1000 de euro. Specialistul aduce în România un concept folosit deja la scară largă în America. Ştiri pe aceeaşi temă FOTO Casa din paie care bate vilele: un tânăr din Botoşani, ajutat de ... Obiceiul construirii caselor din paie datează încă din Paleolitic în zona Africii. Baloţii au început să fie folosiţi ca material de construcţie la scară largă începând cu anul 1850 în Nebraska (SUA) când s-a inventat presa de balotat. Există încă în picioare o casă construită în SUA acum 100 de ani. În Europa metoda a fost preluată de norvegieni şi nemţi. În ţările nordice sunt sute astfel de case. Arhitectul braşovean a fost mereu interesat de soluţii ieftine şi durabile pentru construirea unei case. A vrut să facă astfel de case la Cristian, dar proprietarii au les până la urmă lemnul. Anul acesta va construi prima casă de 1000 de euro la Şoncuta Mare în Baia Mare. „Sunt interesat încă din perioada studiilor de proiectarea locuinţelor verzi. Am avut onoarea de a fi invitat de Harald Medboe şi Eirik Gram Frank doi prieteni norvegieni de la care am învăţat cum se contruieşte o astfel de casă din baloţi de paie. Dacă pentru occident un astfel de proiect are mai mult conotaţii ecologice, la noi ar putea deveni un proiect social datorită costurilor extrem de scăzute. Anul acesta o voi contrui pe prima la Baia Mare şi sper să am proiecte în curând şi la Braşov“, povesteşte Bogdan Mureşan. Case rezistente Casele din baloţi de paie nu sunt case din chirpici. Sunt case rezistente, solide şi eficiente energetic. „Toată lumea când aude de case din paie se gândeşte automat la povestea celor trei purceluşi. Lucrurile nu stau însă aşa. Casele din paie rezistă mai bine de la un cutremur decât cele din beton, deoarece sunt elastice. Baloţii reprezintă şi o izolaţie perfectă, deci nu mai este nevoie şi alte adaosuri. Singura problemă este apa în exces. Rezistă la o infiltraţie de 19% apă în interiorul zidurilor. De asemenea acest case nu ard, deşi toată lumea se gândeşte la pericolul de incendiu. Au fost făcute teste. Oamenii pot încerca să dea foc unui balot de paie legat şi vor vedea că nu arde“, mai spune arhitectul. Cum se construieşte o casă din baloţi Construcţia unei astfel de locuinţe este simplă, dar trebuie respectate nişte reguli de bază. ,,Iniţial, se face o fundaţie de pietre de 50 – 70 de centimetri. Fundaţia unei asemenea case poate fi zidită din pietre de râu, lipite între ele cu mortar. Urmează apoi o placă de beton armat. După ce se construieşte temelia şi baza casei în aceasta se fixează ţepuşe de lemn, care vor împiedica paiele să alunece, apoi se pun baloţii şi ulterior zidurile din baloţi sunt prinse între paleţi de lemn şi legate cel puţin cu sârmă. Însă, asamblarea casei se mai poate face cu ajutorul unor legături sau dispozitive metalice, cu şuruburi. Astfel, aceşti pereţi de cinzeci de centimetri lăţime pot suporta fără nici o problemă o casă normală de până la patru metri înălţime la o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. Această structură, foarte simplă, poate avea şi o mansardă. Totul trebuie apoi tencuit cu lut şi paie tocate, iar apoi vopsit cu var. Acoperişul se face în general din lemn“, explică Bogdan Mureşan.



Costuri extrem de mici O casă din baloţi de paie de 75 de metri pătraţi costă doar 1.000 de euro. Asta dacă beneficiarul are materialele la îndemână. Este nevoie de piatră, puţin lemn, lut şi bineînţeles baloţi de paie. Se poate construi în regie proprie cu ajutorul a câţiva prieteni în două-cinci săptămâni. Are un confort termic sporit deoarece zidul din baloţi are 50 de centrimetri grosime. Practic vara este răcoare, iar iarna este cald. Se poate face şi un acoperiş înverzit şi atunci costurile de încălzire se reduc cu 30%. Dacă omul nu are materialele disponibile acestea nu costă mai mult de 1.000-1.500 de euro. Deci casa îl va costa maximum 2.500 de euro. Din baloţi de paie se pot face şi adevărate vile cu etaj. O astfel de locuinţă ajunge să costă 20.000 de euro, cam 20% din preţul uneia din beton şi cărămidă. Arhitectul speră ca acest proiect să prindă în România. „Sunt zece ani de când încerc să construiesc o casă independentă energetic. Sper să acest proiect va prinde. Dacă omul care o construieşte are un curs de apă pe teren se poate face o microhidrocentrală şi atunci costurile cu energia sunt zero. Se mai pot folosi încălzitoare solare. Eficienţa energetică a acestor locuinţe este dovedită. Norvegia are o climă mult mai aspră ca a noastră şi de aceea mulţi oameni de acolo au optat pentru această soluţie“, mai spune arhitectul.

Citeste mai mult: adev.ro/njx9y0

VIDEO => http://adevarul.ro/locale/brasov/casele-paie-100-mai-ieftine-decat-vilele-clasice-7_51580d9600f5182b856c2f77/index.html




Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #42 : Martie 05, 2015, 11:55:45 a.m. »
Programul "a doua casă" a primit undă verde de la Guvern

http://observator.tv/social/programul-a-doua-casa-a-primit-unda-verde-de-la-guvern-147099.html

Programul "a doua casă" a primit undă verde de la Guvern. Toţi cei care visează la o locuinţă mai mare pot lua împrumuturi garantate de stat. Tot ce trebuie să facă este să-şi vândă actuala casă şi să acceseze un nou credit.

Noul proiect îi ajută pe tinerii care au beneficiat deja de programul "Prima Casă", dar care vor un apartament mai mare. Aceştia trebuie să vândă locuinţa, chiar dacă au cumpărat-o în urmă cu mai puţin de 5 ani, şi să acceseze un nou credit guvernamental.

Dar, o prima condiţie pentru a accesa programul este ca cea de-a doua proprietate să fie mai mare sau mai scumpă decât prima casă.

În plus, creditul acordat iniţial prin "Prima Casă" trebuie să fie lichidat, pânâ la data încheierii contractului de vânzare - cumpârare a noii locuinţe sau să fie refinanţat prin acordarea celui de-al doilea credit garantat de stat. Măsura Executivului este însă pe placul jucătorii din piaţa imobiliară care spun că măsura i-ar ajuta să vândă şi apartamentele mai scumpe de 65.000 de euro, care până acum nu erau la fel de căutate. Românii, în schimb, nu par prea încântaţi, deşi recunosc că ar avea nevoie de un spaţiu mai mare în care să locuiască.

Programul "Prima Casa" a fost lansat în 2009, iar până în prezent, statul a acordat peste 132.000 de garanţii în valoare totala de 2,58 miliarde euro. Luna trecut, Guvernul a alocat pentru 2015 un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei pentru programul "Prima Casa".


Offline Rica

  • Global Moderator
  • Sr. Member
  • *****
  • Mesaje postate: 290
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Curiosu'
Re: Despre constructii....
« Răspuns #43 : Martie 23, 2015, 05:08:58 p.m. »
Repar si stric orice...
http://ricas.sunphoto.ro/

Offline tokyodream

  • Global Moderator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 2.158
  • Karma: 0
  • Gen: Bărbat
  • Acura-Honda
    • DAIMYO
Re: Despre constructii....
« Răspuns #44 : Martie 24, 2015, 06:28:55 p.m. »
Mda.......... suna interesant  gandesc'